22 de civili ucişi la Alep, armistiţiul tot mai fragil în Siria

Siria

Cel puțin 22 de civili și-au pierdut viața în bombardamente la Alep, unul din bilanțurile cele mai sângeroase de la intrarea în vigoare la sfârșitul lui februarie armistițiului între regim și rebelii din Siria, a informat duminică o organizație neguvernamentală, potrivit AFP.

Provincia Alep (nord), împărțită între armată, insurgenți, jihadiști și kurzi, cunoaște de o săptămână o escaladare a violențelor cu ciocniri în care sunt implicați toți beligeranții din războiul care, din 2011, a făcut peste 270.000 de morți. De asemenea, mii de civili au fugit din calea luptelor.

Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), cel puțin șase civili au fost uciși, iar alți opt răniți în bombardamentul efectuat sâmbătă seară de aviația siriană asupra unui cartier rebel din estul orașului Alep, fosta capitală economică a Siriei divizată în două din 2012.

Insurgenții au ripostat cu lovituri de rachete împotriva cartierelor aflate sub controlul trupelor regimului în vestul orașului, făcând 16 morți, printre care zece copii, a informat OSDO.

Potrivit directorului acestei organizații, Rami Abdel Rahmane, „este o escaladare evidentă, fiind vorba despre episodul cel mai sângeros la Alep și în provincia sa” de la acordul de încetare a ostilităților inițiat de Moscova și Washington. „Această escaladare amenință direct armistițiul”, a subliniat el.

„Alepul este cheia războiului și a păcii din Siria. Fiecare parte implicată în război are un interes în Alep”, a ținut să menționeze Rami Abdel Rahmane.

Jihadiștii din gruparea Statul Islamic (SI) au câștigat teren sâmbătă în nordul provinciei, în detrimentul atât al forțelor regimului, cât și al rebelilor, a anunțat OSDO.

Grupările jihadiste ca Statul Islamic și Frontul Al Nosra (ramura siriană a organizației Al Qaeda) sunt excluse din acordul de încetare a focului care a permis de la sfârșitul lui februarie un recul al luptelor dintre trupele guvernamentale și restul opoziției înarmate.