Acasă la Elena Gheorghe

Elena Gheorghe

Doi muzicieni și jumătate și-au făcut cuib într-un complex rezidențial nou din zona Vitan. Într-o duminică după-amiază, le-am trecut pragul Elenei Gheorghe, lui Cornel și lui Nicholas, într-o vizită cu cântec.

Nu știu ce anume te binedispune instant atunci când intri în casa lor. Să fie lumi­na caldă ce inundă apartamentul aflat la etajul 11? Poate superbul tapet din living, cu păsări exotice și orhidee? Sau brioșele cu ciocolată și fragi, ce te invită să dai târcoale insulei de bucătărie. Cert e că, de îndată ce pătrunzi în apartamentul lor, te simți inevitabil binevenit, ca în casa unor prieteni buni, unde des­chizi în voie frigiderul și îți faci singur un sandwich.

Elena și Cornel, artiști aflați mereu pe drum, între concerte, și-au dorit foarte mult să se simtă acasă, de cum pășesc pe ușa apartamentului lor tip duplex. „Sunt săptămâni când nu prea ajungem aca­să. De fapt, casa noastră e de multe ori în mașină. Ar trebui poate să te invit să vizitezi și mașina. E foarte organizată, cu multe spații de depozitare“, face Elena haz de necaz.

Inițial și-au dorit o casă „pe pământ“, dar obișnuiți să locuiască în buricul târgului, au restrâns căutările în zona Dristor, aco­lo unde au locuit și înainte. De fapt, ma­joritatea artiștilor pe care îi cunosc stau în cartier, inclusiv cei din trupa cu care cântă Elena. Le-a plăcut de la început aparta­mentul spațios, cu patru camere, în care s-au mutat anul trecut, în august. Le-a plăcut, cu mici amendamente: „peretele ăsta dispare, aici punem dressingul meu, deschidem bucătăria, scoatem ușa asta…“ Noroc cu o arhitectă din Grecia, pe nume Eve Kalyva, care i-a ajutat să reconfigu­reze, pe ici, pe colo, structura camerelor.

„Pentru fiecare lucru din casa asta am alergat personal, eu și Cornel. Mare parte din mobilier e făcut pe comandă și aici mă refer mai ales la bucătărie și dressinguri. În rest, avem multe piese cu aer franțuzesc, achiziționate cu ajutorul Cristinei Zelmat de la La Maison. Când am început decorarea apartamentului, eu veneam din perioada «Ecou» (n.r. – un hit al Elenei), în care mă îndrăgostisem de stilul franțuzesc. Cel mai greu ne-a fost să alegem parchetul și tapetul. Erau 1.540 de modele și voiam ceva cu personalitate. Până la urmă am ales ceva foarte vesel, care ne reprezintă. Dar îți spun: pentru fiecare obiect pe care îl vezi în casă, a fost o întreagă nebunie. Cornel s-a ocupat de tot ce ține de partea de electronice și electrocasnice. Tot el a vorbit și cu Moș Crăciun care ne-a adus anul acesta o pi­anină. “

Cum intri, pe stânga, te întâmpină bucă­tăria, separată de living printr-o insulă cu scaune de bar. Perdeaua de la geam joacă rolul unei rame de tablou care îți dezvălu­ie o priveliște superbă. Elena mă asigură că noaptea totul devine și mai spectacu­los. De pe terasa imensă ce înconjoară apartamentul se vede Dâmbovița ieșind din București, delta Văcărești, podul cel nou de la Matei Basarab și tot parcul Tineretului. Revenind la bucătărie, o întreb cine e Chef rezident la ei acasă. „Mai gătesc eu, dar nu foarte des. O fo­losesc împreună cu soacra mea care e o bucătăreasă desăvârșită și cu prietena mea, Rodica, care face cele mai bune dul­ciuri din lume (n.r. – noi, echipa VIVA! de la shooting putem confirma această informație). Bine, eu sunt mai mult uce­nic executant, pe lângă ea. Dar am și eu rețetele mele de prăjituri din copilărie. E o prăjitură din Ardeal a bunicii mele, cu cremă de ciocolată și cu multă nucă, o nebunie. Mai gătesc mâncare tradițională machedonească, pentru că eu am crescut mai mult la Dada, mama lui tata, și până la patru ani nici nu prea știam să vorbesc românește.“ Îmi povestește cum, la un moment dat, după ce a venit acasă de la un concert la 12 noaptea, și-a sunat o prietenă și s-au apucat să facă mucenici de casă, de la zero.

O rog pe Elena să îmi spună care este locul lor favorit din casă și aflu că preferințele lor se opresc în zona din li­ving, unde domnește pianina. Acolo, de multe ori își petrec cei doi timpul, cân­tând. Presupunem că au parte de niște vecini foarte înțelegători. „Dedesubt stă un tip tânăr care e obișnuit cu muzica tare din cluburi, în dreapta avem niște super vecini din Chișinău care nu s-au arătat niciodată deranjați de zgomot, iar vizavi stă sora mea, care are și ea un băiețel, pe Lucas, și suntem mereu unii la alții. Imaginează-ți doi băieței care se joa­că, Cornel care studiază la trombon, eu care fac vocalize sau învăț vreo piesă nouă, prieteni prin casă…“ Cam așa arată seara perfectă în familie.

O superbă scară din lemn duce la etaj, unde se află dormitorul lui Nicholas și cel al părinților. „Mi-am dorit foarte mult o scară albă din lemn“, mărturisește Elena, recunoscând că recuperează uneori orele pierdute la sală, urcând și coborând aces­te scări. „Inițial o lăsasem fără nimic pe deasupra, dar avem copil și o scară albă este foarte pretențioasă, așa că am adă­ugat pragurile acestea pufoase.“ Peretele din stânga e tapetat cu fotografii alb-ne­gru, reprezentând cele mai importante momente din viața familiei: nunta, sarci­na și prima aniversare a lui Nicholas. La etaj, imediat pe stânga, camera celui mic e o poveste în sine. Pereții pictați de Eva Radu te invită într-o aventură în pădure, populată de veverițe și ratoni. Camera părinților are și ea parte de o poveste ce oscilează între vintage și contemporan, cu un tapet spectaculos, în nuanțe de al­bastru și cu un pat maiestuos ce te invită efectiv să te arunci între perne. „Știi cum ne amintim mereu ce bine am dormit în patul din nu știu ce hotel?! Ei, ne-am dorit un pat de genul acesta acasă.“ În dreapta patului, e dressingul principal al Elenei. Spun principal pentru că impresionanta sa colecție de pantofi se regăsește și pe holul de la etaj, iar extensii ale garderobei adulților ajung uneori și în dulapul din ca­mera lui Nicholas. Să nu înțelegeți cumva că Elena ar fi dezorganizată. Înainte să începem ședința foto și înainte să plece Cornel după Nicholas, aflat la Meme, bunica din partea tatălui, Elena a vrut să se asigure că toată lumea știe exact ce ținută poartă fiecare membru al familiei și care sunt cadrele pentru fiecare dintre ele. „Pentru mine, timpul e un lux, de care eu vreau să am parte. Iar ca să am timp su­ficient pentru soțul și copilul meu, trebuie să mă organizez foarte bine.“

În timp ce noi fetele alegem ținutele în dormitorul de sus, Cornel se întoarce cu Nicholas (patru ani), cel mai cuminte și cooperant băiețel din lume. Pentru pri­mul cadru, cei trei îmbracă tricourile An­tidot, pe care Elena le-a conceput după ce și-a lansat single-ul cu același nume, cu gândul de a dona veniturile provenite din vânzarea lor copiilor bolnavi de can­cer. Deși Elena și Nicholas sunt cei cărora camera foto le e prietenă, Cornel coope­rează și el cum poate mai bine, pentru ca totul să decurgă rapid și să iasă treaba bună. Ei bine, asta numesc eu muncă în echipă!