Caz incredibil în România. A dormit 3 luni pe holul unui spital, lângă fiica sa, acum are parte de o minune!

Femeie miracol

Ioana Lăcustă, o bătrână cât o mână de om, din Buzău, și-a închinat toată viața ei celor patru copii pe care i-a crescut încercată numai de greutăți. Un accident cumplit i-a arătat că răul poate îmbrăca și fețe mai grave. Fiica ei, Cecilia, a fost lovită de mașina unui militar, iar mama eroină nu s-a dezlipit de ușa salonului de spital vreme de trei luni. 

Devotamentul unei mame din Buzău ar putea impresiona pe oricine care ar afla de ce a fost în stare să facă în momentul în care unul dintre copiii ei s-a luptat să rămână în viață în urma unui accident rutier. Ioana Lăcustă și-a văzut fiica, pe Cecilia, agonizând pe șosea, având craniul spart pe mai multe porțiuni, după ce un militar încadrat la o Unitatea Boboc din Buzău a lovit-o puternic și a lăsat-o într-o baltă de sânge până la sosirea ambulanței.

Tânăra a fost transportată la Spitalul Floreasca din Capitală, iar alături de ea a stat tot timpul mama acesteia. Medicii au internat-o pe Secția de Terapie Intensivă și au băgat-o de urgență în operație.

Ioana Lăcustă nu avea după ea decât o sacoșă, fără nici un schimb. Doctorii i-au spus să se aștepte la ce e mai rău, iar atunci a decis că nu va mai pleca de lângă fiica. Femeia a dormit vreme de 12 săptămâni pe holul Spitalului Floreasca, lângă secția de Terapie Intensivă, pe o bucată de carton, și a trăit mai mult din mila celor care o vedeau cum se topește pe picioare de la o zi la alta, la fel ca fiica ei, care nu-și mai revenea.

După cele trei luni, medicii au constatat că nu o pot scoate din starea vegetativă și au trimis-o acasă, la Buzău, unde bătrânica a fost nevoită să se îngrijească de ea ca de un copil mic.

”Numai eu știu cum o ridic și o spăl, nu mă întreabă nimeni cum fac rost de mâncare să-i dau, căci ea are nevoie doar de regim. Acum mi-e foarte greu pentru că a depășit 100 de kilograme și mai chem ajutoare ca s-o pun în scaunul cu rotile ca s-o scot afară. De fetița ei tot eu am grijă, pentru că soțul Ceciliei a părăsit-o după accident”, ne-a povestit mama eroină.

Ioana Lăcustă nu a renunțat la luptă niciodată și a făcut tot ce i-a stat în putere ca s-o vadă un om normal din nou. Perseverența ei a dat rezultate.

”A început să vorbească puțin cu mine, în șoaptă, iar ăsta mi se pare un miracol, după aproape patru ani în care nu puteam comunica deloc cu ea. Mi se rupe sufletul când se atinge pe cap si simte găurile care i-au rămas în craniu. Fetița ei s-a îmbolnăvit după ce a văzut cum arată maică-sa și trebuie să strâng bani ca s-o duc și pe ea la doctor”, a explicat Ioana Lăcustă.

Cei care doresc să le ajute pe cele două, o pot suna pe Ioana Lăcustă la numărul 0760.952.581