Cui pe cui se scoate! Aventura de 1 Mai la mare a Cristinei Spătar i-a adus soțul infidel acasă

Cristina Spatar

În ciuda faptului că declara că nu va divorța, era mai mult decât evident că, de jumătate de an, mariajul Cristinei Spătar era pe butuci. Cu toate că artista încerca să-și salveze căsnicia, soțul ei, Alin Ionescu nu se arăta la fel de dispus și în fiecare weekend era fotografiat în compania altei domnișoare. Mai mult, cu toate că el era cel care călca strâmb, tot el era și cel gelos.

Sătulă să-și tot plângă de milă și să aștepte ca soțul ei să se întoarcă acasă, Cristina Spătar și-a schimbat complet atitudinea față de cel cu care are doi copii. Făcând pe indiferenta și mai ales încercând să-și vadă în continuare de treabă, i-a atras imediat atenția lui Alin Ionescu.

Așa se face că, după ce s-au întâlnit întâmplător de 1 Mai, într-un club din Mamaia, unde ea venise cu fetele, iar el tot… cu fetele, dar altele, Alin Ionescu și-a schimbat complet atitudinea. Se pare că bărbatul a conștientizat că Spătar nu

mai are de gând să-și plângă de
milă, ba chiar că se arată dispusă să iasă din casă și să cunoască oameni noi, așa că imediat a trecut la fapte.

S-a schimbat la 180 de grade

Chiar după escapada de la mare, Alin s-a întors înapoi acasă, petrece mai mult timp cu copiii lui și chiar cu Cristina.

După o perioadă de 6 luni, timp în care vorbeau doar strictul necesar, iar asta doar când erau copiii de față, acum cei doi comunică mai des, își trimit mesaje și se sună de câteva ori pe zi.

Deși Cristina nu a șters cu buretele perioada în care a suferit ca un câine din cauza infidelităților lui Alin, preferă pentru un moment să nu o mai aducă în discuție, ci încearcă să-și recupereze soțul, pe Alin Ionescu cel care era înainte să fie arestat și reținut. Cel puțin atâta timp cât și el se arată dispus să facă pași spre împăcare.