Ea este femeia cu coapsele de două ori mai mari ca talia. Bărbaţii îi cer un lucru bizar atunci când o văd

Natascha

Natascha Encinosa este una dintre cele mai cunoscute modele de bodybuilding din lume. Bruneta a renunţat la balent pentru a se antrena intens în sala de sport, iar acum are coapsele mai largi decât talia, conform dailymail.co.uk.

Natascha, în vârstă de 20 de ani îşi petrece cel puţin două ore în sala de sport, zilnic şi îşi ţine la curent cei aproape 200.000 de mii de fani cu fiecare mişcare pe care o face cu ajutorul contului său de socializare unde postează o mulţime de imagini.

Iata o poza cu aceasta:

img

Chiar dacă se bucură de un real succes în mediul online, tânăra nu neagă că au existat şi cârcotaşi care o critică pentru modul în care arată. „Unii oamenii sunt răutăcioși cu mine, unii dintre ei. Mă jignesc pentru cum arăt picioarele mele, consideră că o femeie frumoasă trebuie să aibă picioarele subțiri. Mulți dintre bărbați îmi cer să le strâng capul între coapsele mele. Nu înțeleg de ce, dar mi se pare bizar” , a declarat aceasta pentru sursa mai sus menţionată.