EXIT POLL ALEGERI LOCALE: Cătălin Cherecheş a câştigat detaşat din închisoare. Mesaj pe Facebook

catalin_chereches_43167000

Potrivit unor exit-poll-uri locale, Cătălin Cherecheş, candidat din partea Coaliţiei pentru Baia Mare, câştigă din puşcărie fotoliul de edil în Baia Mare cu un procent estimat de aproximativ 70%.

EXIT POLL ALEGERI LOCALE: Cătălin Cherecheş, candidat din partea Coaliţiei pentru Baia Mare, câştigă din puşcărie fotoliul de edil în Baia Mare cu un procent estimat de aproximativ 70%.

De altfel, acesta a postat şi un mesaj pe Facebook, în care le mulţumeşte celor care l-au votat.

„Dragii mei,

cu demnitate și curaj ați apărat orașul. Ați arătat ce înseamnă să fii băimărean adevărat, ați demonstrat că Baia Mare e o adevărată capitală a Ardealului de nord și impune respect.

Vă mărturisesc că sufletul meu a fost de nenumărate ori pus la încercare, dar de prea puține ori am lăsat să se vadă emoția ce mă cuprindea. Mă deschid astăzi în fața voastră și vă spun că în ultimii 15 ani am lăcrimat când tatăl meu a plecat să mă vehgeze din stele, murind în brațele mele. M-au cuprins lacrimile când din arestul nedrept am auzit-o prima oară pe mama. Acum voi mi-ați așezat lacrimi în ochi, lacrimi pline de speranță și recunoștință, lacrimi care se aștern și mângâie. Vă mulțumesc și vă iubesc! Voi sunteți marea mea familie. Voi sunteți energia care îmi dă puterea să fac totul pentru Baia Mare!

Îi invit de astăzi pe toți cei care au rătăcit, pe toți cei care au avut mintea sau sufletul umbrite de răutate izvorâtă din patimă politicianistă, întâi la dialog și apoi la muncă. Din luptă, ură și dezbinare nu se poate construi nimic durabil și serios. Sunt omul binelui, sunt omul toleranței, sunt omul prieteniei, sunt alături de voi toți, un om care iubește Baia Mare și care își dedică viața pentru acest crez.

Acum, prin votul vostru, prin încrederea care mă onorează, împreună cu voi, mă întorc mult mai puternic și mai hotărât să muncesc pentru Baia Mare și pentru Maramureș. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a binecuvântat cu o familie mare și numeroasă, familia băimărenilor adevărați.

Vă mulțumesc din toată ființa mea. Și vă spun cu mâna pe inima mea că voi fi, cu voia voastră, mai mult decât un primar. Voi fi fratele vostru, copilul vostru, nepotul vostru, iar fiecare dintre voi se va simți puțin primar. Renaștem, reconstruim doar împreună Baia Mare. Vă iubesc!

Cătălin,
prin dragostea voastră și dragostea mea pentru voi, Primarul Municipiului Baia Mare

PS: Mulțumesc enorm echipei mele, oameni dragi, oameni cu suflet, oameni pricepuți, oameni credincioși, oameni loiali, oameni demni. Coaliția pentru Baia Mare merge mai departe!”

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a fost arestat preventiv în 27 aprilie, de Tribunalul Cluj, la solicitarea procurorilor DNA,el fiind acuzat de luare de mită în formă continuată.

Cu câteva ore înainte de a fi reţinut de DNA, Cătălin Cherecheş şi-a depus candidatura ca independent, susţinut de Coaliţia pentru Baia Mare, pentru un nou mandat de primar. În primă fază, Judecătoria Baia Mare a respins candidatura lui Cătălin Cherecheş la funcţia de primar al municipiului, admiţând astfel contestaţiile formulate de Bogdan Hendre şi PSD Maramureş. Hotărârea nu era definitivă şi a fost atacată cu apel la Tribunalul Maramureş.

Cherecheş a fost trimis în judecată de DNA în 20 mai, pentru luare de mită în formă continuată, după ce ar fi primit de la o persoană din conducerea CS Fotbal Club Municipal Baia Mare 70.000 de lei pentru a susţine financiar clubul.

Procurorii susţin, în rechizitoriu, că în perioada martie 2015 – septembrie 2015 Cherecheş, în calitate de primar şi ordonator principal de credite pentru susţinerea financiară a Asociaţiei Club Sportiv Fotbal Club Municipal Baia Mare şi implicit pentru eliberarea sumelor de bani alocate de Consiliul local în acest sens, a pretins şi primit de la o persoană din conducerea clubului, atât în mod direct, cât şi prin intermediar, suma totală de 70.000 lei.