FanatikSport rupe iar cu biletele de cote mari care au intrat. Şi dacă bătea Germania, oameni eram

Pariu1

Un nou weekend excepţional pentru FanatikSport. Ne-au intrat multe bilete, la câteva suntem în aşteptare, iar câteva, cele de cote uriaşe, le-am ratat la mustaţă, înfrângerea Germaniei fiind decisivă.

Totuşi, avem câteva bilete care au intrat, iar altele sunt încă în desfăşurare, cu multe şanse de a intrat. Avem, deocamdată, intrat biletul de cotă 7, mai stăm la cotele 18 şi 44, care au multe şanse de a intra. Păcat de biletul de cotă 1550, care a fost ratat la o lungime de undă. Totuşi, cine l-a jucat în sistem sau în extraşansă, aşa cum sfătuim mereu abonaţii noştri, tot a avut de câştigat de pe urma lui. Unul din abonaţi a obţinut cotă 74 din acest bilet, din care a mai amestecat câteva partide.

În plus, pariurile progresive au intrat iarăşi fără nicio problemă, azi chiar din primul pas.

Dar iată, deocamdată, doar biletul de cotă 7,7 care a fost trimis abonatilor:

Bilet cota 7

Abonament FanatikSport = bani la pariuri

FanatikSport a realizat numeroase bilete bune pentru abonatii sai. Iar daca vreti sa castigati bani la pariuri, va recomandam sa va abonati la noi cu toata increderea.  pana la urma, FanatikSport e cel mai mare site de pariuri din Romania.

Şi de ce nu te-ai abona? Abonamentul e foarte ieftin, cu doar 65 de lei pe lună beneficiezi de toate tipurile de pariuri realizate de FanatikSport, nu doar de cele de cote mari, ci şi de bilete de siguranţă, blaturi, live-uri, ponturi progresive (click AICI pentru detalii despre ABONAMENTE)! 

Ca un argument decisiv, ultimele trei luni au fost fantastice, s-au castigat peste 20.000 de lei: peste 12 mii în februarie, peste 3400 în martie si peste 4500 lei in aprilie (Click AICI pentru biletele castigate in ultimele trei luni). Iar ca procentaj, februarie a fost INCREDIBIL:  biletul principal a intrat în 27 de zile din cele 29 ale lunii (click aici pentru a vedea FIECARE BILET).

Pariază progresiv

În plus, pariurile progresive au intrat, avem doar unul pierdut din 18! Ceea ce ar trebui să dea de gândit la toată lumea şi să arate că reprezintă o variantă excelentă de pariat.

FanatikSport, cel mai mare site de pariuri din România, furnizează zilnic următoarele tipuri de pariuri:

  • Bilete de siguranţă, de cotă 2
  • Meciuri live
  • Ponturi progresive (cu cea mai mare rată de succes: 17 câştigate din 18)
  • Meciuri suspecte – blaturi
  • Bilete de cote mari

Un singur lucru trebuie să faceţi pentru a beneficia de ele, de toată această ofertă complexă: abonaţi-vă la FanatikSport. Abonamentul este extrem de ieftin: 65 de lei pe lună, ceea ce înseamnă 2 lei pe zi, cât un bilet minim la pariuri. Iar pentru această sumă mică primeşti toată această ofertă, toate aceste pariuri, realizate de echipa noastră de 10 pariori profesionişti.

Cum te poţi abona

Există câteva modalităţi simple prin care te poţi abona:

  1. Prin paypal, adresa noastră este: colaborari@fanatiksport.ro
  2. Prin transfer bancar, de la o bancă la alta. Sau direct în contul nostru bancar, care e: RO03RNCB0094061995760002, deschis la Banca Comerciala Romana (BCR). Pentru cei din strainatate, codul SWIFT e RNCBROBU, iar codul BIC e RNCB.
  3. Prin Western Union sau Money Gram, pentru cei aflaţi în străinătate.

ATENŢIE! Nu se poate plăti abonamentul prin paysafecard!

Paşii către abonare

  1. Se achiziţionează Abonamentul (se plăteşte contravaloarea acestuia)
  2. Se transmite un mesaj normal la numărul de telefon: 0726.636.444. In cadrul mesajului se va confirma plata abonamentului şi se va introduce adresa de email unde veţi primi biletele, ponturile menţionate. Sau se pot transmite aceste date prin email, la adresa: colaborari@fanatiksport.ro
  3. Odată confirmată plata abonamentului, veţi primi zilnic mail cu biletele. Ele se transmite zilnic, în jurul orei 2.
  4. Orice alte detalii le puteti afla la numarul afisat sau la emailul mentionat (vezi aici si alte detalii despre ABONAMENT)

STATISTICĂ

Ca un argument decisiv pentru a te abona, ultimele trei luni au fost fantastice, s-au castigat peste 20.000 de lei: peste 12 mii în februarie, peste 3400 în martie si peste 4500 lei in aprilie (Click AICI pentru biletele castigate in ultimele trei luni). Iar ca procentaj, februarie a fost INCREDIBIL:  biletul principal a intrat în 27 de zile din cele 29 ale lunii (click aici pentru a vedea FIECARE BILET).

CASTIG FANTASTIC

Si să nu uităm! Biletele de cote mari au intrat bine de tot, ceea ce a adus câştiguri bune celor care au pariat cu noi. De exemplu, un parior a câştigat peste 35.000 de euro săptămâna trecută, după ce a pariat PONTURILE noastre. Da, 35.000 de euro, ceea ce înseamnă SALARIUL MEDIU pe 10 ani! Sau un apartament! (click aici pentru DETALII despre acest CÂŞTIGĂTOR

Plus, să nu uităm, ieşeanul care a câştigat peste 10.000 de euro. A treia oară! !! (click AICI pentru detalii despre acest câştigător norocos).

Mai mult, avem 3 bilete de cote mari care au intrat în ultima lună: cota 86 (click AICI), cota 259 (click AICI), cota 430 (click AICI).