Imaginea cu prințul George care a isterizat o lume întreagă. Cum l-a primit pe Barack Obama

Obama

Micuțul prinț George a devenit din nou vedetă în presa internațională după ce a apărut într-o imagine în care dă mâna cu Barack Obama purtând pijama și papuci de casă.

Barack și Michelle Obama au vizitat cuplul regal britanic, iar Kate și William i-au primit în apartamentul lor de 22 de camere. Prințul George însă a fost de departe vedeta serii. Micuțul a apărut în presa din lumea întreagă într-o imagine considerată senzațională.

După băița pe care o fac copiii de vârsta lui înainte de culcare, micuțul a mers în pijamale călcate și apretate, dar și în halat de casă cu blazon, iar în picioare are papuci de casă. Nu ar fi poate nimic anormal în această imagine dacă în fața lui, pe vine, nu ar sta Barack Obama, președintele SUA.

Aceasta este prima dată când tânărul cuplu regal primește vizita unui șef de stat în apartamentul lor. De asemenea este și cel mai important eveniment de o asemenea anvergură pe care îl găzduiesc. Vizita lui Barack și Michelle Obama precum și imaginile surprinse cu această ocazie au ținut zile la rând primele pagini ale presei din Marea Britanie.