Imagini de infarct cu un fotomodel al „Epocii de Aur”. Deși nu mai are corpul de altă dată, a defilat în sânii goi cu rochie transparentă

Zina rochie art

Deși este internată la un azil, copiii de suflet ai Zinei Dumitrescu nu au uitat de ea și mai ales de ziua ei de naștere. Pentru a încerca să-i aducă aminte de perioada ei de glorie, Cătălin Botezatu, împreună cu fotomodelele din „Epoca de Aur” au organizat o prezentare de modă cu rochii semnate de Bote. Deși intenția lui a fost bună, Bote a omis fapul că fostele manechine sunt trecute de 40 de ani și nu mai au formele de altă dată.

Cu toate că a avut intenție bună și a vrut să-i aducă amintei Mamei Zina de perioada în care ea organiza prezentări de modă, Cătălin Botezatu a omis faptul că fostele sale colege de podium nu mai au nici vârsta și nici siluetele care le-au consacrat. Bote a ales niște rochii, superbe ce-i drept, dar care nu se potriveau în niciun fel cu fotomodelele. Una dintre manechinele „Epocii de Aur” a avut ghinionul să primească cea mai transparentă rochie posibilă, una la care nu putea să poarte niciun fel de lenjerie intimă. Probabil că dacă ar fi avut 20 de ani, ar fi renunțat și la bikini, însă s-a limitat doar să nu poarte sutien. Din păcate a avut o inspirație foarte proastă. Deși a fost un fotomodel de succes, trecerea anilor și-au pus amprenta pe corpul ei, așa că inevitabil sânii ei nu mai au fermitatea de alta dată. Rochia transparentă dată de Bote a subliniat și mai mult acest lucru.

Zina Dumitrescu a sărbătorit duminică 80 de ani de viață. Prezent la aniversarea veteranei modiste, eveniment ce a avut loc duminică, pe malul Lacului Snagov, a fost și solistul Marcel Pavel. Acesta nu a ascuns momentul întâlnirii sale cu creatoarea de modă, eveniment petrecut în urmă cu 21 de ani, și sfatul esențial pe care Zina i le-a dat solistului.