Iulia Vântur, declarația care i-a luat pe toți prin surprindere. „Mă mărit”

Iulia Vantur

„Ferma vedetelor” se apropie de final, iar tensiunea dintre concurenți atinge cote maxime. Pentru a mai destinde atmosfera, Iulia Vântul le-a făcut o vizită vedetelor, pentru a le ajuta la ultimele pregătiri pentru nunta unor români din Cipru, ce va avea loc chiar la fermă. Prezentatoarea tv a făcut declarații surprinzătoare, în cadrul show-ului.

În ediția de marți, 31 mai, Iulia le-a dat o mână de ajutor fetelor, care au pregătit cozonacii pentru nuntă. Drept urmare, vedeta s-a apucat de frământat. „Dacă termin cozonacul ăsta, mă mărit. Oare să-l termin?”, a glumit Iulia. Cel care i-a admirat calitățile, a fost Mircea N. Stoian.  „Nu credeam că o să apuc ziua asta”, a zis acesta. „Credeam că Iulia face doar act de prezență, dar dacă n-a împăturit o sută de sarmale, atunci n-a împăturit niciuna”, a declarat și Elena Lasconi.

Ultima săptămână a fost una specială, în care toate vedetele eliminate s-au întors în emisiune și au încercat să aplaneze toate conflictele în care au fost implicate în ultimele săptămâni. De asemenea, s-au făcut strategii cu privire la concurenții care vor merge în marea finală, ce va avea loc pe 4 iunie.