Laura Bretan, finalista de la Românii au talent, trimisă direct în semifinale la America’s Got Talent

laura-bretan

Norocul este de partea Laurei Bretan, finalista de la Concursul de talente, care a uimit o ţară întreagă. Fetiţa a impresionat atât de tare la „America’s Got Talent”, versiunea americană a concursului de talente, încât juriul a trimis-o direct în semifinale cu ajutorul butonului auriu.

Stabilită cu familia ei în Chicago, Laura a reuşit cu vocea ei nu doar să ridice sala în picioare, ci şi juriul, informează România TV. Reacţia publicului a lăsat-o fără cuvinte pe fetiţa de 13 ani, care a izbucnit în lacrimi.

Toate laudele însă nu au putut concura cu momentul în care fosta „Spice Girls”, Mel B a apăsat butonul auriu.

Acelaşi lucru i s-a întâmplat şi la audiţiile din România. Mai mult, Laura Bretan a fost trimisă direct şi în finala de vineri a concursului de talente.