Locuri de muncă în depozite: 2.500 de euro, se caută și cupluri, experiența nu e obligatorie

Loc de munca

Românii care își doresc să lucreze în depozite din străinătate au la dispoziție peste 180 de locuri de muncă în Marea Britanie și în Germania.

Pentru cele mai multe dintre ele nu este nevoie de calificare sau de experiență în domeniu. Angajatorii caută femei, bărbați sau cupluri, iar în Germania persoanele căsătorite beneficiază de reduceri fiscale.

Salariile sunt atractive și ajung până la 2.500 de euro pe lună, adică 126 de euro pe zi.

Iată cele mai interesante locuri de muncă în depozite din străinătate existente la ora actuală pe piața muncii:

Marea Britanie. O companie de recrutare caută 50 de persoane care să lucreze în diferite domenii, inclusiv în depozite agricole din Anglia și din Irlanda.

Salarizarea este la normă sau la oră (9,47 euro pe oră). Pentru 8 ore pe zi, timp de 20 de zile pe săptămână, venitul obținut este de 1.515 euro pe lună.

Locurile de muncă sunt disponibile și pentru necalificați.

Programul de muncă variază în funcție de condițiile meteo și de cerințele clienților.

Marea Britanie. O companie de recrutare caută 50 de persoane care să lucreze în depozite din Anglia, la ambalarea și manipularea produselor. Locurile de muncă sunt accesibile tuturor persoanelor interesate, chiar dacă nu au calificare sau experiență.

Se câștigă între 8,81 și 11,84 euro brut pe oră. Prin urmare veniturile brute lunare (pentru 8 ore pe zi, timp de 20 de zile pe săptămână) sunt cuprinse între 1.409 și 1.894 de euro.

Toți candidații vor avea parte de un stagiu scurt de pregătire de câteva zile (înainte de începerea muncii).

Responsabilitățile muncitorilor: depozitarea mărfii, verificarea comparativă a bunurilor și a produselor din stoc, mutarea bunurilor și a produselor în depozit, semnarea actelor de livrare, consemnarea bunurilor deteriorate sau stricate, selectarea și ambalarea produselor pentru expediere, sarcini de încărcare și descărcare a mărfii și a bunurilor, vizitarea spațiilor de încărcare și descărcare a mărfii, întreținerea curățeniei în depozit.

Marea Britanie. O firmă de plasare a forței de muncă este în căutarea a 20 de persoane care să lucreze în depozite de electronice din Nottingham.

Se caută bărbați, femei, cupluri. Angajații trebuie să cunoască limba engleză la nivel conversațional. Nu se cere experiență în depozite. Munca nu este grea, iar mediul de lucru este foarte plăcut, arată angajatorul. Joburile sunt full time, iar contractul se încheie pe perioadă nederminată.

Responsabilități: manipulare mărfuri electronice, ambalare, etichetare, livrarea mărfurilor din depozit pe bază de facturi, citire cu cititor cod bare.

Salarizarea începe de la 10 euro pe oră și va ajunge la 15,79 euro pe oră. Prin urmare, veniturile lunare încep de la 1.600 de euro pe lună și ajung, după o perioadă, la 2.526 de euro (adică 126 de euro pe zi).

Marea Britanie. O companie de plasare a forței de muncă este în căutarea a 15 persoane care să muncească în depozite din Glasgow / Livingstone. Nu se cere experiență, însă angajații trebuie să cunoască limba engleză.

Responsabilități: preluarea comenzilor, manipulare mărfuri generale în depozit, etichetare, ambalare, livrare mărfuri din depozit la rampa de încărcare/descărcare a depozitului.

Potrivit angajatorului, zona unde se lucrează (Scoția) este foarte pitorească, iar mediul de lucru este bine organizat. Contractele se încheie pe perioadă nedeterminată.

Plata este cuprinsă între 8,81 și 15,79 euro pe oră, așadar veniturile lunare sunt cuprinse între 1.409 euro și 2.526 de euro (plata pentru o zi de muncă ajunge la 126 de euro pe zi).

Marea Britanie. O companie de recrutare caută 15 persoane care să lucreze în depozite din Bristol. Angajații trebuie să cunoască limba engleză la nivel mediu / conversațional. Se caută bărbați, femei, cupluri. Nu se solicită experiență.

Locurile de muncă sunt full time și se lucrează în depozite de renume din Marea Britanie. Responsabilități: preluare comenzi, primire și livrare marfă din depozite.

Plata începe de la 8,81 euro pe oră și ajunge la 10,73 euro pe oră. Venitul lunar este cuprins între 1.409 euro și 1.716 euro.

Germania. O companie de recrutare caută 30 de persoane, bărbați sau femei, care să lucreze ca stivuitoriști în Germania. Locurile de muncă sunt full time și se oferă contract de muncă legal pe perioadă nedeterminată, în conformitate cu standardele germane, și asigurare medicală.

Responsabilități: încărcare și descărcare europalete, boxpalete, ambalarea mărfurilor, amplasarea mărfurilor pe locații, conducerea vehiculelor și circulație în hale, încărcarea și descărcarea camioanelor dupa indicațiile primite din depozite, lucrul cu scanere.

Plata începe de la 9,39 euro brut pe oră (adică 1.502 euro brut pe lună, pentru 8 ore pe zi, timp de 20 de zile pe săptămână). Orele suplimentare se plătesc separat.

Conform legislației germane, persoanele căsătorite, prin prezentarea certificatului de căsătorie tradus și legalizat, beneficiază de impozite mai mici.

Germania. O companie de recrutare caută un stivuitorist (bărbat sau femeie) care să lucreze într-un depozit din Germania.

Locurile de muncă sunt full time și se oferă contract de muncă legal pe perioadă nedeterminată, în conformitate cu standardele germane, și asigurare medicală.

Responsabilități: încărcare și descărcare europalete, boxpalete, ambalarea mărfurilor, amplasarea mărfurilor pe locații, conducerea vehiculelor și circulație în hale, încărcarea și descărcarea camioanelor dupa indicațiile primite din depozite, lucrul cu scanere.

Salariul este de 1.457 euro net / lună (clasa de impozitare 1- persoane necăsătorite, fără copii) sau 1.592 euro net/ lună (clasa de impozitare 3 – persoane căsătorite, cu copii). Orele suplimentare se plătesc separat.