NOU ATAC împotriva străinilor: un italian a căzut răpus de gloanţe

Atentat

Un cetăţean italian a fost rănit grav de gloanţe miercuri în nordul Bangladeshului de un comando înarmat neidentificat, a informat poliţia locală, potrivit AFP.  De asemenea, este posibil să existe mai mulţi răniţi, au adăugat poliţiştii. Niciun deces nu a fost raportat încă, dar sursele nu au exclus această posibilitate, fiind aşteptate informaţii noi în orele următoare.

„Agresori neidentificaţi aflaţi pe motociclete au deschis focul în această dimineaţă asupra unui italian în apropierea staţiei de autobuz din Dinajpur”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.  Victima a fost „grav rănită”, a adăugat acesta.

Atentatul din Paris

Acesta este cel mai recent exemplu de ATAC contra străinilor, atribuit islamiştilor, Mai multe operaţiuni împotriva acestora au loc în lume în acest moment, cea mai importantă având loc în periferia nordică a Parisului, unde se dau lupte grele pentru capturarea presupusului organizator al atentatelor de săptămâna trecută.

În acest moment, doi suspecţi, care s-au baricadat într-un apartament din Saint-Denis, periferia nordică a Parisului, au murit. Din aceştia, o femeie kamikaze s-a aruncat în aer, relatează AFP.

Un al treilea suspect se ascunde în continuare în apartamentul asediat de forţele antitero în cadrul unei operaţiuni a poliţiei.

Nu există date deocamdată despre identitatea suspecţilor morţi în cursul acestui raid. Cel puţin trei poliţişti au fost răniţi. Operaţiunea îl are ca ţintă pe presupusul organizator al sângeroaselor atentate de vinerea trecută de la Paris, jihadistul belgian Abdelhamid Abaaoud.

 

CITESTE SI: TRAGEDIE pe şosea: 38 de VIRGINE au murit sfârtecate într-un accident de AUTOCAR  FOTO