Paris Match: Cher ar mai avea de trăit doar câteva luni

Cher

Cântăreaţa Cher, în vârstă de 70 de ani, victimă a unei infecţii virale din 2014, ”ştie că zilele îi sunt numărate”, a dezvăluit o sursă, sub protecţia anonimatului, pentru tabloidul american Radar Online. Artista s-ar pregăti în această perioadă pentru ultimele sale clipe de viaţă şi a cumpărat mai multe proprietăţi pentru copiii şi rudele sale, informează site-ul publicaţiei franceze Paris Match.

Cher (Cherilyn Sarkisian LaPiere) s-a născut în El Centro, California, SUA, la 20 mai 1946. La începutul anilor ’60, când avea 16 ani, Cher l-a întâlnit pe Sonny Bono, care a angajat-o cântăreață (back-up pentru The Ronettes), iar apoi a convins-o să se lanseze într-o carieră solo.

În același an, Cher a lansat ”Ringo, I Love You”, o piesă de dragoste dedicată lui Ringo Starr (membru The Beatles), sub pseudonimul Bonnie Jo Mason, însă din cauza vocii ei grave, mulți oameni au crezut că piesa este cântată de un bărbat, lucru neacceptat atunci. Din această cauză, piesa nu s-a clasat în niciun top, iar radiourile au refuzat să o difuzeze. În urma eșecului, Bono a convins-o că ei doi ar trebui să formeze o pereche, pe lângă cariera ei solo. Inițial s-au lansat sub pseudonimele Caesar and Cleo, dar curând și-au schimbat imaginea într-una hippie și numele de scenă în Sonny & Cher.

Inspirat de viața lui Cher, Bono a compus ”Baby Don’t Go”. Cântecul a reprezentat primul lor succes, ajungând pe locul 8 în Statele Unite și 11 în Regatul Unit. În 1965 Bono a compus cel mai mare hit al cuplului, ”I Got You Babe”. După ce a semnat un contract cu Atco Records, a început să înregistreze piesa cu echipament profesionist și a dus negocieri cu unele posturi de radio și DJ pentru a o promova. ”I Got You Babe” a intrat, în iulie 1965, în primele 40 de poziții ale clasamentului Billboard, iar la numai trei săptămâni de la lansare, a ajuns pe primul loc. La scurt timp, a preluat locul 1 și în UK Singles Chart. Piesa s-a dovedit a fi un succes de crossover, atingând locul 19 în clasamentele R&B din SUA. Succesul cântecului a dus la vânzarea discului single în peste trei milioane de exemplare. În următoarea săptămână, cei doi au fost invitați la cele mai importante emisiuni din acea perioadă, printre care Ready Steady Go (de două ori), Disc a Go Go și Gadzooks.

Al doilea album de studio, ”Look at Us”, care conținea hitul ”I Got You Babe” a fost lansat în același an, fiind puternic inspirat de muzica lui Bob Dylan. A staționat pe locul 2 în Billboard 200 timp de opt săptămâni, devenind unul dintre cele mai de succes albume ale anului 1965 și cel mai de succes album al lor, având vânzări de două milioane de exemplare în toată lumea și un disc de aur din partea Recording Industry Association of America.

Tot în 1965, Cher a lansat albumul solo ”All I Really Want to Do”, care a fost primit cu recenzii bune și s-a bucurat de succes comercial, atingând locul 7 în UK Albums Chart și 16 în Billboard 200. De pe album a fost extras un singur single, o preluare după Bob Dylan, ”All I Really Want to Do”, ce a atins locul 15 în Billboard Hot 100 și Top 10 în UK Singles Chart.

La sfârșitul anului 1967, grupul vânduse peste 40 de milioane de exemplare de albume și discuri single. Totuși, succesul lui Sonny & Cher a început să scadă odată cu anul 1968. Sonny a venit cu ideea să înceapă o carieră în Las Vegas, cu Cher în rolul soției cu ”limbă ascuțită”, iar el, ținta ei. Cu toate că succesul venea încet, norocul lor a apărut când Fred Silverman, producătorul postului de televiziune CBS i-a văzut, observând potențialul lor pentru o emisiune de estradă.

În 1970, Sonny și Cher au apărut în prima emisiune a lor, ”The Sonny and Cher Nitty Gritty Hour”. Fiind o combinație între umor slapstick, sketchuri și muzică live, emisiunea a fost un adevărat succes. Cuplul a atras atenția redactorului șef de la CBS, Fred Silverman, după ce fuseseră co-prezentatori ai emisiunii ”The Merv Griffin Show”, acesta oferindu-le propria lor emisiune de varietăți. ”The Sonny and Cher Comedy Hour” a continuat și vara următoare, devenind un succes de top 10. În total, emisiunea a primit 15 nominalizări la premiile Emmy, câștigând unul pentru regizare. În urma succesului obținut, cei doi și-au relansat și cariera muzicală, cu încă patru albume înregistrate la Kapp Records și MCA Records, obținând încă două melodii de top 10: ”All I Ever Need Is You” (1971) și ”A Cowboy’s Work Is Never Done” (1972). Pentru performanțele în ”The Sonny and Cher Comedy Hour” artista a câștigat Globul de aur.

A urmat al treilea album, intitulat ”Cher”, apoi albumele ”Backstage”, ”Gypsys, Tramps & Thieves”, ”Dark Lady” și multe altele.

La 10 noiembrie 1998 a început comercializarea celui de-al 23-lea album de studio al lui Cher, intitulat ”Believe”. Discul, care a fost promovat de Warner Bros, a obținut succes comercial la nivel internațional, fiind comercializat în peste 20 de milioane de exemplare. Criticii au apreciat efectele sonore revoluționare care au fost înregistrate pe acest material discografic. Dublările digitale suprapuse vocii lui Cher pe unele cântece au stârnit interesul publicului și a fost numit ”Efectul Cher”.

Primul single promovat poartă numele albumului pe care este inclus (”Believe”). Cântecul a devenit rapid un hit de talie internațională, câștigând prima poziție în clasamentele de specialitate din peste 23 de țări. Cher este singura artistă solo care a ajuns în Top Ten Billboard Hot 100 în fiecare din următoarele patru decenii. Hit-ul său dance ”Believe” este cel mai vândut single din 1999. Deține recordul Hot 100 pentru cea mai lungă carieră, cu 33 de ani între prima lansare și single-ul numărul 1 în 1965 și 1999.

Cher a intrat în Cartea Recordurilor când ”Believe” a ajuns pe primul loc în Billboard Hot 100, devenind cea mai în vârstă cântăreață care reușește acest lucru. Au urmat multe alte hituri care au confirmat valoarea artistei — ”Dov’e L’ Amore”, ”Half Breed”, ”Love Is High”, ”Real Love”, ”You Take it All”, ”Love One Another”.

Artista și-a încheiat turneul de trei ani ”Farewell Tour” în 2005, fiind cel mai de succes turneul al unei artiste solo din toate timpurile. După o pauză de trei ani și retragerea din turnee, Cher s-a întors pe scenă în 2008, la Caesars Palace în Las Vegas, cu show-ul ”Cher at the Colosseum”. Au urmat hiturile ”Strong Enough” sau ”If I Could Turn Back Time”, care au fost bine primite în întreaga lume.

În 2010 Cher a putut fi admirată în muzicalul ”Burlesque”, unde apare alături de Christina Aguilera, iar în 2013 a lansat albumul ”Closer to the Truth”. Acest album, al 25-lea din cariera artistei, a ajuns pe locul al treilea în Billboard 200. În 2014, Cher a efectuat turneul ”Dressed To Kill”, în Statele Unite, avându-i ca invitați pe Pat Benatar și Cyndi Lauper.