Pavel Bartoş – Slăbiciunile unui showman imbatabil: Eva, Rita, Sofia şi Anca

Pavel Bartos

Este actor, om de televiziune, prezentator de evenimente și, nu în ultimul rând, capul unei familii cu trei fete: Eva (11 ani), Rita (7 ani) și Sofia (1 an și jumătate). Jovialul Pavel Bartoș (40) a răspuns prezent la fiecare întâlnire cu șansa, iar ea l-a răsplătit cu o ascensiune sigură în lumea capricioasă a show-business-ului. Alături i-a fost mereu soția lui, Anca (38).

Chiar dacă este astăzi omul momentului în show-business-ul românesc, Pavel nu uită de unde a plecat. Dincolo de vitrina cu zâmbete și vorbe de duh se află un pro­fesionist meticulos, care își construiește cariera cu tenacitate, seriozitate și fără să ardă etapele. Fiindcă faima este efemeră – o spune chiar Pavel.

Cum e să fii tatăl a trei fete?

Sunt un norocos și un răsfățat al soartei. Mă bucur în fiecare zi și mulțumesc în fi­ecare zi pentru ce mi se întâmplă. E un sentiment fantastic de împlinire… Abia aștept să ajung acasă, să stăm, să vorbim, să ne povestim și mă bucur că reușesc să-mi fac din ce în ce mai mult timp pen­tru a mea familie.

Ce urmează? O să faceți copii până vine și un băiat?

Noi am avut așa, un gând, să avem o fa­milie numeroasă, cu trei copii. Și ne-am bucurat enorm la primii doi, iar când a venit și al treilea am zis „Ia te uită, a fost chiar cum ne-am gândit să fie…“ Sunt foarte mulțumit de cum s-au așezat lucru­rile. Între fetele mele relațiile s-au echili­brat fantastic, fiica mea cea mare, Eva, are grijă de cea mică fără să-i cerem noi asta. A devenit mai responsabilă. Și Rita, la fel.

„FETELE mele trebuie să înțeleagă că orice lucru în viață are CONSECINȚE, bune sau rele. Îmi doresc să discearnă ele ce-i BUN sau rău pentru ele.“

Se spune că tații de fete sunt excesiv de protectori – și de obicei sunt așa cu o singură fată. La tine, fiind vorba de trei, se triplează această tendință?

… Sau se împarte la trei… Nu, eu nu vreau să fiu așa, eu cred foarte mult în cei șapte ani de acasă. Aș vrea să fiu pă­rintele pe care și-l doresc fetele mele, să fiu prietenul lor, să înțeleagă că viața e făcută din bine și rău. Le încurajez să-și spună opinia, să aibă inițiativă, dar trebuie să înțeleagă că orice lucru în viață are și o consecință, bună sau rea. Și îmi doresc să discearnă ele ce-i bun sau rău pentru ele. Bineînțeles că eu le voi fi alături, indiferent de situație. Încerc să fiu părintele de care au nevoie acum și sper să fiu la fel și peste 10 ani și mereu. Vreau să fiu părintele cu care comunică, este foarte important să spună copilul ce simte, ce i s-a întâmplat. Și îmi doresc să petrec timp de calitate cu copiii, să fiu cu ele, vorbind, ascultându-le, jucându-ne… Altfel nu pot compensa în nici un fel anii pe care i-aș pierde acum.

Și reușești, cu programul tău – televizi­une, teatru, evenimente?

Reușesc pentru că am ajuns la acel statut în care pot să programez ce am de făcut. Nu întotdeauna, dar într-o bună măsură. Și mi-am impus acest lucru, pentru că fetele sunt cel mai important lucru din viața mea. Cu ele, am câștigat toate premiile de interpretare – și Osca­rul, și César-ul, și Palme d’Or-ul. Totul se raportează la ele, dar trebuie să-mi fac și meseria. Nu poți să fii perfect, greșești față de copii uneori, alteori față de tine. Important e să înveți ceva din greșelile tale și data viitoare să faci astfel încât să fie mai bine.

De ce actorie? Când ți-ai dat seama că asta vrei, când s-a produs declicul?

Aveam 15-16 ani. Nu mi-am dorit să fiu actor de mic copil. Pe atunci visam să fiu pompier, doctor sau vânzător la alimentară – că pe vremea lui Ceaușescu era una dintre meseriile cele mai cool.

„Am înțeles că nimic în VIAȚĂ nu ți se cuvine. Trebuie să muncești și, când primești ceva, să APRECIEZI acel lucru la adevărata lui valoare.“

Sau gestionar…

Da, ca să ai de toate, sau șef la butelii, ca să nu mai stai la coadă… Eu am moștenit un simț al umorului destul de dezvoltat și multe lucruri în viață le-am rezolvat din perspectiva asta. Am învățat să fiu sociabil, deschis, nu știu cât de generos, dar încerc să fiu și generos… Pe la 15-16 ani am văzut că latura asta artistică mi se potrivește și am încercat, în școală, să mă exprim în cadrul brigăzilor artistice. Plus că, dacă evoluai bine la brigada artistică și la Cântarea României, beneficiai de tabere gratuite. Taberele astea erau răsplata talentului meu.

Cum a început să se manifeste pasiu­nea pentru actorie?

A fost un mod de a visa, de a mă reali­za într-un anume fel… Nu știu câți dintre cei din jurul meu credeau că mă pot realiza prin actorie. Am avut un mare aliat în diriginta mea de atunci, doam­na Maria Grecu, care m-a încurajat. Pentru mine a însemnat mult sprijinul ei.

Știu că ai avut tot felul de meserii…

Eram cel mai mare din familie și mergeam pe șantier cu unchiul meu. Nu zi de zi, că nu puteam. Mă mai duceam la câmp, făceam tot felul de munci care îmi aduceau un ban în plus. În facultate, de exemplu, am fost ospătar, vânzător de mărțișoare – făceam orice ca să mă întrețin. Atunci am învățat să apreciez orice primesc și să înțeleg că nimic în viață nu ți se cuvine. Tre­buie să muncești și, când primești ceva, să apreciezi acel lucru la adevărata lui valoare. Și această raportare a mea la trecut mă ține cu picioarele pe pământ.

Pare că într-adevăr nu refuzi nimic, faci de toate, ai jucat în tot soiul de filme și seriale…

Eu mi-am zis că-mi dau mie o șansă. Cred că în viață avem destul de puține șanse. Fiindcă am avut șansa să joc într-un serial, mi s-au deschis apoi alte uși. Poți avea o singură șansă în viață și, dacă nu profiți de ea, nu mai capeți alta. Eu am avut norocul să bat la o ușă, să mi se deschidă, și apoi să se mai deschidă alte cinci uși.

La tine pe blog spui că ești în aștep-tarea marelui film, că „De Niro și Pacino vor, căutăm doar regizor…” Contractul tău cu ProTV îți permite să joci și în alte filme decât cele produse de ei sau de ce se face la Buftea?

Eu sunt actor, pot juca în orice film artistic. Dacă e vorba de un serial de televiziune, normal că joc pentru ce pro­duce ProTV-ul. E vorba și de loialitate aici, nu pot fi prezentator de televiziune la ProTV și să joc într-un serial produs de altă televiziune. Dar pot face orice film artistic, la fel și teatru, pot juca în orice piesă.

Care ar fi momentul de cotitură în ca­riera ta, acel moment după care ai simțit că lucrurile au început să se miște?

A fost Gala Tânărului Actor. Eu am ter­minat facultatea la Cluj și m-am dus cu toată promoția la Satu Mare, convinși că vom face teatru cu T mare. Însă en­tuziasmul inițial s-a stins repede când am realizat că nu poți face totul chiar cum îți dorești… Eu am zis atunci că vreau mai mult și m-am dus la Gala Tână-rului Actor, în 1999, că era singura mea șansă. Și am câștigat, iar acel pre­miu mi-a dat încredere că e bine ce fac. Premiul în sine nu te schimbă, schimbă cel mult percepția celor din jur despre tine. Mie mi-a dat încredere. Normal că nu te poți limita la chestia asta, că tot timpul în viață trebuie să demons-trezi, dar e foarte important să ai confir­marea unor lucruri la început de carie­ră. Și au început să apară ofertele, de la teatre din Timișoara, Craiova, Piatra Neamț, Cluj. Și am ales Timișoara.

Și în București când ai venit?

Când am fost pregătit. Trebuie să fii pregătit psihic când vii în București. Eu am venit prin concurs la Odeon, după trei ani la Timișoara, în care am jucat enorm de mult, roluri mari, cu actori și regizori buni.

Mona Segall când te-a remarcat?

Am participat la o ediție Dansez pen­tru tine. Cred că eram unul dintre cei care ar fi trebuit să câștige, dar n-a fost să fie. Cred că atunci Mona a văzut că poate avea încredere în mine și ca om, și ca om de televiziune. Deși jucam în seriale, atunci ne-am cunoscut. În general, eu cred în lucrurile făcute pas cu pas, nu cred în hei-rup-uri și în oameni care dau lovitura. Eu am jucat opt ani în seriale până să zică cineva că pot prezenta și show-uri…

Cum te-a afectat plecarea Monei Segall din ProTV?

Eu sunt un om sincer. Plecarea ei m-a afectat. Noi lucrăm cu sentimente, cu emoții, cu orgolii. Se leagă priete­nii foarte puternice. Fiecare merge pe drumul pe care îl alege, dar asta nu în­seamnă că prieteniile se rup. Pentru că așa e în viață, așa evoluăm, de-aia ne dăm po­sibilitatea să greșim și să învățăm ceva din greșeli. Mona este unul dintre cei mai mari producători de televiziune din România. M-a ajutat enorm în formarea mea ca prezentator TV. Dar fiecare e cu deciziile lui în viață. La un moment dat joci și în re­gia altui regizor, și cu alți actori. Când ea a plecat, eu am avut încredere că-mi va fi bine dacă rămân. Plus că eu iubesc la ne­bunie aceste formate, Românii au talent și Vocea României. Eu m-am agățat de orice șansă, poate că nu toate deciziile au fost bune, dar am învățat din greșeli. Așa am crescut, și uman, și profesional. Și mai cred foarte mult în puterea unui brand, or ProTV este un brand cu B mare.