POVESTEA incredibilă a unui artist celebru din România: A fost violat la 15 ani, iar de atunci nu vrea să mai audă de femei

Cristi din Banat

A reuşit să îi şocheze pe toţi atunci când a recunoscut, public, că este gay, dar nimeni nu se aştepta ca prima lui experienţă sexuală să îl aducă în acest punct. Cristi din Banat a povestit, cu lux de amănunte, în exclusivitate pentru Spynews.ro, ce l-a făcut să refuze femeile în viaţa lui, scrie Spynews.ro.

CITESTE SI: Simona Gherghe dă CĂRŢILE pe FAŢĂ în privinţa relaţiei cu MĂRUŢĂ. RECUNOAŞTE TOT

Nu s-a sfiit să vorbească deschis despre orientările lui sexuale, dar niciodată nu a adus vorba despre momentul în care s-a produs schimbarea, în totalitate. Totul până acum, iar declaraţiile sunt de-a dreptul halucinante. „Aveam 14-15 ani şi am mers într-o excursie la munte, cu mai mulţi prieteni. Acolo, ne-am pus pe distracţie şi am mers într-un club. Nu aveam toţi aceeaşi vârstă, iar prietenii mei mai mari, aveau o amică, de 35 de ani, care ne-a însoţit. Pe parcursul serii, a început să îmi facă avansuri, iar apoi m-a violat pur şi simplu”, a declarat Cristi din Banat.

CITESTE SI: Mirela Boureanu Vaida are un soţ ca-n poveşti: Cum arată soţul ei

Chiar dacă nu este o poveste cu care să se mândrească, sau de care să îşi aducă aminte cu plăcere, Cristi din Banat a încercat totuşi să facă un efort de memorie pentru a trage un semnal de alarmă.

„Îmi aduc aminte cum femeia respectiva pur și simplu ne analiza. Era obsedată sexual şi voia doar băieţi tineri. Pentru ea era strict plăcere, pentru că făcea totul pe gratis. M-a prins singur în acel club şi m-a forţat să întreţinem relaţii sexuale. A fost cea mai urâtă experienţă din viaţa mea. Nu ştiu dacă atunci eram 100% atras doar de persoane de acelaşi sex, dar de atunci am refuzat femeile în viaţa mea”, a mai declarat artistul.

CITESTE SI: NICOLETA LUCIU, sechestrată în propria căsnicie: ce interdicţie a primit de la soţul ei