Preşedintele Iohannis a promulgat legea privind simplificarea adopţiei

Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul pentru promulgarea Legii privind simplificarea procedurii adopţiei, informează Administraţia Prezidenţială.

Actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii 273/2004 privind adopţia prevede simplificarea procedurilor, dar şi un concediu de maximum un an pentru acomodarea între părinte şi copil.

Astfel, acest concediu de un an se aplică la copiii cu vârsta de peste doi ani. Concediul se acordă la cererea părintelui, iar indemnizaţia are o valoare de 3,4 ISR (indicator social de referinţă) pe lună, adică 1.700 de lei pe lună.

Pentru micuţii sub doi ani se aplică drepturile prevăzute prin indemnizaţia pentru creşterea copilului.

Legea a fost adoptată în martie de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.