Preşedintele SNMF, despre sistemul cardurilor de sănătate: Trebuie să fie nişte softuri funcţionale

Card

Președintele Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF), Rodica Tănăsescu, a declarat, joi, la Alba Iulia, că sistemul cardului de asigurat funcționează, dar prost și cu frecvente avarii. Ea a afirmat că nu este posibil ca în anul 2016 să se spună că a „căzut curentul” sau că „este o eroare”, deoarece suntem într-o țară europeană și trebuie ca softurile să fie funcționale.

„Sistemul cardului de asigurat pot să spun că funcționează, dar prost și cu frecvente avarii. Și nu este vorba numai de softul cardului. Nu merge nici Sistemul Unic Integrat, nici sistemul rețetei prescripției electronice. Cred că nu există săptămână în care să nu avem dificultăți. Uneori zile întregi, fie nu merge deloc, fie merge extrem de greu. În momentul în care aștepți validarea unui serviciu medical 15-20 de minute, lucrurile nu mai sunt în ordine”, a afirmat Rodica Tănăsescu, citată de RomaniaTv.

Ea a spus că problemele cu care se confruntă medicii de familie sunt multe și, din păcate, afectează actul medical în sine și relația acestora cu pacienții, pentru că „toate aceste acte administrative-birocratice consumă timp inacceptabil de mult și activitatea începe să devină țintită pe aceste softuri nefuncționale ale Casei Naționale”.

Președintele SNMF a precizat că o problemă este și invalidarea serviciilor, pentru că, nu numai că nu sunt plătite, dar există riscul ca acestea să fie urmate în viitor de controale, fie ale Casei Naționale de Sănătate, fie ale Curții de Conturi, care să pună medicul în situația de a i se imputa rețetele aferente acelor servicii medicale invalidate.

Rodica Tănăsescu a spus că nici legiuitorul și nici Casa Națională care gestionează aceste softuri informatice nu s-au gândit să protejeze sistemul medical față de asemenea avarii.

„În lege scrie clar că de la 1 septembrie nu mai sunt valide decât serviciile medicale oferite cu cardul. Sigur că au existat niște ordine de ministru care să spună că, în situația în care pacientul nu are card sau nu merge sistemul, se pot da fără card și le urcă în 72 de ore. Ori toate acestea sunt lucruri care nu acoperă legislativ, pentru că o lege nu poate fi invalidată printr-un ordin de ministru. Asta este foarte clar: o lege este deasupra unui ordin de ministru, pe de o parte, și pe de altă parte, chestiunea urcării în sistem în 72 de ore este iarăși o poveste, pentru că, dacă se strică sistemul informatic vineri, sigur luni nu ți se mai validează și, repet, riscul este să nu poți urca serviciile în sistem și să ți se invalideze serviciile și să ți se impute tot ceea ce derivă din acele servicii medicale”, a declarat președintele SNFM.

Tănăsescu a dat ca exemplu cazul a 275 de medici de familie din Constanța, din cei 300 din județ, care au imputări legate de rețetele din anii 2013-2015 care nu au putut fi urcate la timp în sistem. Medicul a spus că nu este vorba de rețete false sau de pacienți falși, ci de rețete reale date unor pacienți reali, dar care nu au putut fi urcate în sistemul informatic. Aceasta a menționat că cei 275 de medici și-au angajat avocat și vor acționa în instanță.

„Știm cu toții cât de bine funcționează sistemele informatice ale Casei Naționale. Mi se pare absolut aberant ca medicilor să li se impută aceste sume în situația în care nu a existat niciun prejudiciu (…). Așadar, este o aberație că li se impută medicilor sume, pentru că de fapt softurile nu funcționează bine și nu am văzut niciodată, în niciun contract, sancțiuni pentru Casa Națională în situațiile în care softurile nu funcționează. Casa trebuie să-și asume funcționarea acestor softuri medicale. Dacă nu funcționează, atunci trebuie să iasă pe post, să spună că nu funcționează și să facă altele mai bune sau să renunțe la ele. Nu este posibil ca în anul 2016 să se spună că a căzut curentul sau că avem eroare. Suntem în 2016, într-o țară europeană, și trebuie să-și asume niște softuri funcționale”, a conchis președintele SNMF.

Rodica Tănăsescu a participat joi la Alba Iulia la o întâlnire cu medicii de familie din județul Alba.