Previziuni astrologice pentru Taur pentru perioada 16 – 22 aprilie 2016

Taur

HOROSCOP URANIA | Previziuni astrologice pentru perioada 16 – 22 aprilie 2016

Taur

Pe 16 aprilie, continuă faza impetuoasă manifestată de către Tauri în direcția membrilor de familie sau a chestiunilor ce țin de avere, gospodărie, casă, avantaje. Între 17 și 19 aprilie (până la prânz), Taurii renunță la postura de „coordonatori totali” și revin la chestiunile pragmatice. Una dintre aceste tendințe astrale le poate veni în ajutor dacă intenționează să intervină în eficient și discret în relația lor cu copiii. Totuși, nu vor fi puțini cei care vor sesiza că, între ei și o serie de cunoscuți, apar diferențe de opinie care îi obligă să se distanțeze de aceia mai ales dacă în joc intră componenta „străinătate” sau un beneficiu râvnit. Ostilități și atitudini refractare ale lor dar și ale celor cu care se luptă, personal sau oficial, în justiție, în legătură cu partaje, testamente, moșteniri, recuperarea unor bani sau intrarea în posesia unor bunuri. Între 19 aprilie după-amiaza și 21 aprilie, nativii vor trece prin momente de enervare, panică provocate de alterarea regimului de muncă. Taurii pot intui existența unor dușmani ori pot primi un sprijin nebănuit prin care sunt avertizați de existența acelora și de manevrele lor ascunse. Stare de tensiune interioară și revoltă; unii, mai temperamentali, de-a dreptul vor „fierbe”. Pe 19 aprilie, la ora 18:30′, Soarele va intra în zodia lor natală și, timp de o lună, va fi aliatul lor de nădejde. Atenție sporită pe 21 aprilie, între orele 19-21, la un conflict de muncă, la o surpriză ce privește locul de muncă și relațiile cu conducerea, sau cu colegii lor. Sănătatea, mai ales de segmentul vascular/cerebral, trece prin cod galben de risc. Pe 22 aprilie, pe casa contractelor și parteneriatelor, se instalează faza de Lună Plină în Scorpion care, firește, nu le este de loc favorabilă. Risc de conflict major, de atac la persoană sau de evoluție dramatică a conflictelor conjugale, având ca motiv central o manevră deloc elegantă sau o revărsare de furie, gelozie și egoism.