Răzvan Simion a ratat din nou misiunea de părinte pentru cei doi copii ai săi. S-a scurs încă o vacanță fără tati

Razvan Simion

După ce Lidia Buble a declarat în exclusivitate în Libertatea că încurajează relația lui Răzvan cu fiul și fiica lui și îl îndeamnă să-i viziteze, iar Diana, mama lor, i-a transmis prin noi că se bucură de susținerea ei și speră că matinalul le va oferi celor mici vacanța promisă, lucrurile, ce păreau să se schimbe, au rămas fix la fel.

Practic, Răzvan Simon a avut la dispoziție mai bine de o săptămână să organizeze o mică aventură cu Ianca și cu Tudor, mai ales că era primul Paște pe care părinții lor îl petreceau separat și o ocazie perfectă pentru a-și lua revanșa pentru promisiunea neținută de a avea o vacanță împreună. Noua lui viață însă i-a ocupat aproape tot timpul, lucru pe care nu l-a ascuns și pe care, cel puțin Ianca, fetița lui de 12 ani, l-a putut observa pe internet. În loc să fie cu ei, Răzvan petrecea cu tineretul în cel mai popular club din Mamaia, unde iubita lui, Lidia Buble, a cântat cu ocazia mini-vacanței de 1 Mai, iar probele foto tronau pe Facebook.

Diana s-a resemnat, micuții așteaptă

Nici imediat după cântare, matinalul nu a dat fuga la București pentru a ciocni un ou cu cei mici. În lipsa tatălui, copiii au mers la bunici și, potrivit surselor noastre, abia la întoarcere, înainte de începerea școlii au beneficiat de o întrevedere la fel ca oricare alta (și nu o vacanță, așa cum sperau) cu tatăl lor, pentru a primi câteva daruri de Iepuraș. În aceste condiții, deși copiii sunt prea mici pentru a înțelege și încă așteaptă marea aventură cu părintele lor, Diana, soția, s-a resemnat și a renunțat să mai facă vreun demers sortit eșecului în sensul acesta, hotărând să lase lucrurile la latitudinea soțului ei.