Gigi Becali, DISPERAT. Gică Hagi nu-l iartă că a fost la TAS:

Gigi Becali, DISPERAT. Gică Hagi nu-l iartă că a fost la TAS: "E treaba lui!"


Gigi Becali a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că nu regretă că a contestat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) titlul cucerit de Viitorul, chiar dacă a pierdut procesul, precizând că lui Gică Hagi dacă nu îi trece supărarea, e treaba lui.

Tribunalul Sportiv de la Lausanne a respins la 13 iulie apelul FCSB, confirmând că Viitorul este campioana României în sezonul 2016-2017, așa cum a decis anterior și Comitetul Executiv al FRF în 5 iunie 2017.

"Nu regret că am mers la TAS. Nu îmi pare rău de ce fac în viață. Singurele pe care le regret sunt păcatele în fața lui Dumnezeu. Altfel, că am mers în justiție, nu am de ce. Am fost, am recunoscut că e campion, felicitări. E adevărat, parcă mă doare așa inima de banii ăia, 75.000 de euro, pe care i-am dat. Dar în rest nu. Gică nu mi-a răspuns la mesaje (n.r. - mesajele de felicitare trimise după verdictul de la TAS). Iar este acid Gică? Ce mai vrea, că e campion acum. Nu i-a trecut supărarea, o să-i treacă. Dacă nu-i trece, e treaba lui. Eu am zis că poată să spună ce vrea, eu nu-i mai răspund, nu mă cert cu el", a spus Gigi Becali.