Situațiile ideale cand poți caștiga pe cote de 8, 9 pe meci

Situațiile ideale cand poți caștiga pe cote de 8, 9 pe meci

 

Există situații, meciuri, care au o încărcătură enormă. O miză mare, cum se spune. Cum ar fi o finală sau un meci eliminatoriu care ar conta pentru accederea într-o fază superioară a unei competiții.

De obicei, în aceste meciuri cu miză mare nu se marchează foarte multe goluri, ambele echipe fiind speriate de o eventuală eroare care le-ar putea pune în pericol calificarea sau câștigarea unui trofeu.

Bineînțeles, trebuie luate și echipe apropiate ca valoare, nu Ajax și Aktobe. De exemplu, în meciurile preliminare pentru accederea în grupele Ligii Campionilor, un astfel de meci a fost între Steaua și Legia.

Mod de a gândi meciul

Iar modul în care a fost gândit acest meci a fost următorul. Ambele echipe au un atac destul de bun, ceea ce înseamnă că cel puțin una va marca. Steaua e favorită, deci ea ar marca. Pe de altă parte, nu se vor marca goluri multe, ambele au apărări bune, motivate și de dorința imensă de a nu lua un gol sau două, care ar fi consființit clar câștigătoare. Sunt echipe destul de apropiate ca valoare.

Așa că am decis trei scoruri posibile. Care sunt și printre cele mai frecvente scoruri. Am luat 1-0 pentru Steaua, 2-1 pentru Steaua și 1-1 între cele două. O victorie a oaspeților părea prea improbabilă.

Fiecare dintre acestea avea o cotă de peste 7. Egalul avea chiar o cotă de 9. Am pus trei bilete, pe fiecare 50 de lei. Câștigul = 450 lei – 150 lei investiți (cele trei bilete) = 300 lei.

Dar, repet, acest mod de a analiza se aplică mai ales în meciurile cu miză imensă. Și cînd echipele sunt destul de apropiate ca valoare.