Scapă rapid de grăsimea uscată depusă în cuptor! Trucuri simple pentru a avea un aragaz curat

cuptor

Ai schimbat perdelele, lenjeriile de pat, ai făcut curat în bucătărie, însă…cum rămâne cu grăsimea depusă în cuptor? Ei bine, nu-ți mai fă griji, căci îți propunem câteva trucuri simple.

CITESTE SI: STRIGĂTOR LA CER! Cum a putut să apară Alina Eremia în fața COPIILOR. Cei din primul rând au văzut ABSOLUT TOT 

Așadar, ca să scapi de toată grăsimea depusă în interiorul cuptorului, folosește bicarbonate de sodiu. Amestecă 400 de grame de bicarbonate de sodiu cu apă, cât să opții o pasă groasă, aplic-o pe toată suprafața murdară, după care așteaptă să acționeze timp de câteva ore. La final, curăță cu un burete aspru.

De asemenea, un alt remediu folosit de gospodine este un amestec de sare, oțet și…căldură. Astfel, încinge cuptorul la foc minim, amestecă într-un recipient cu pulverizator apă şi oţet de vin alb  (puteţi adăuga şi bicarbonat) sau mere în părţi egale şi aplică uniform. Imediat după ce ai pulverizat soluţia, aruncă sare peste toate zonele unde găseşti arsură, grăsime, resturi. Închide focul şi lasă soluţia şi sarea să acţioneze, Când totul s-a răcit şi uscat, curăţă cu o spatulă sau un burete aspru.

CITESTE SI: PATRU zodii de femei care au doar relații de durată. Nu vor avea niciodată AVENTURI