Sebastian Papaiani nu va mai putea să urce pe scenă: „Să joace ar fi ca o operaţie pe creier”

Sebastian Papaiani

La doar câteva săptămâni după ce în presă au apărut informaţii despre faptul că actorul Sebastian Papaiani a ajuns de urgenţă la spital, noi detalii despre starea lui de sănătate ies la iveală. Conform Ziarul Ring, în urma accidentului vascular cerebral au apărut complicaţii, iar recuperarea este anevoiasă, fapt pentru care maestrul este nevoit să stea departe de scenă. Surse România TV susţin că actorul ar fi paralizat.

Sebastian Papaiani este internat la Secţia de Neurochirurgie a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, din 23 mai, iar prietenii apropiaţi îl vizitează săptămânal. Din păcate, toţi cei care l-au văzut sau au vorbit cu familia lui Sebastian Papaiani susţin că starea lui nu e cea mai bună. Mai exact,  actorului i-a paralizat piciorul stâng şi are ceva probleme de vorbire. În aceste condiţii, medicii n-au estimat încă niciun termen pentru externare.

„Iniţial s-a spus că e vorba de un accident vascular cerebral (AVC) minor şi că nu sunt probleme majore. Se pare totuşi că lucrurile sunt mult mai avansate dacă pacientul are dificultăţi de comunicare şi presupun că nu vorbeşte. Se adaugă un trecut patologic suficient de complicat şi faptul că la vârsta aceasta onorabilă stofa vasculară e inevitabil afectată de ateroscleroză. Aşadar, oricâte tratamente i s-ar administra, aceste disfuncţionalităţi se menţin şi capacitatea de recuperare e destul de redusă”, a mărturisit Tudor Ciuhodaru, specialist în medicină de urgenţă şi toxicologie la Spitalul de Urgenţă „Sf. Ioan”, din Iaşi, potrivit ring.

Mai mult de atât, acesta susţine că niciodată nu va mai fi ca înainte:  „Putem vorbi despre recuperare după rezolvarea deficitelor motorii şi a problemelor de comunicare, dar un termen e greu de estimat. Recuperarea va fi lentă şi dificilă, în echipă mixtă neurolog-logoped. E greu de crezut însă că se vor putea atinge parametrii de dinainte de AVC, în primul rând din cauza resurselor biologice specifice la o astfel de vârstă. În general, bărbaţii după o anumită vârstă au un grad de ateroscleroză cerebrală dobândită de-a lungul timpului, aşa că anumiţi factori care ţin de morfologie sunt greu de corectat. Contează enorm suportul moral al familiei şi al prietenilor. E frustrant pentru un om ca Papaiani să înţeleagă, dar să nu poată comunica. Nu va trebui să stea în pat, că repausul atrofiază muşchii şi favorizează formarea trombusurilor (cheaguri de sânge – n.r.), fenomen care poate provoca un nou AVC. Efortul fizic dozat poate fi benefic într-o astfel de situaţie, însă va fi făcut după sfatul medicului.”, a mai precizat doctorul.

De asemenea, nu se ştie data când actorul va fi externat, însă ţinând cont de starea lui de sănătate din acest moment, Sebastian Papaiani nu va putea urca pe scenă în septembrie, când are programate cinci reprezentaţii cu piesa „Amadeus”.