Sorana, primele declarații după ce a fost eliminată de la „Ferma vedetelor”. Cât chin a îndurat

Sorana Ferma

Sorana a fost eliminată de la „Ferma vedetelor”, după ce a pierdut duelul cu Elena Lasconi. La scurt timp după ce a ajuns în România, interpreta a povestit pe contul de socializare cât de mult a însemnat pentru ea experianța din fermă. Mai mult, vedeta a ținut să precizeze că totul este real și că nu a fost deloc ușor să reziste atâta timp în competiție, având în vedere câte a avut de îndurat.

„M-am întors acasa și pfff…am multe să vă povestesc. Să o iau cu începutul. Am acceptat provocarea de a merge în Cipru pentru ca imi părea un experiment interesant pentru bagajul meu de experiențe. S-a dovedit a fi mult mai mult de atât. Vă spun de la bun inceput că acest show este cât se poate de pe bun. Nu au existat regii ori scenarii cu roluri pe care să le interpretam.
Totul a fost asumat. M-am enervat, am plâns, m-am bucurat și am râs. M-am certat, am apucat să mă impac si toate cu o viteza uimitoare. Acolo nu tii cont de timp, el nu există. Mă trăzeam, Dumnezeu stie cand, probabil foarte de dimineața. Aproximam cu toții, că undeva de la 4 dimineața, somnul devenea aproape imposibil. Un frig cumplit ne îngheța oasele și auzeam sueratul vantului rece, care bătea în dormitor prin toate crăpaturile pereților. Hainele pe care am avut voie să le luam la noi, erau destul de puține, asa ca nu exagerez cand spun ca dormeam îmbracată cu tot bagajul. Trebuia sa ne spalam hainele, cu o frecvență destul de mare iar dușul exotic din curte, era un lux pe care ni-l permiteam cam la 3 zile. Reușeam cu o găleata să ma spal pe par, pe corp si câteva tricouri. Acasă as putea umple cateva piscinute cu apa consumată. Mâncarea era foarte puțină, în fiecare săptămână tot mai putină. Pe mine lucrul asta mă scotea din minți. Sunt o gurmandă și îmi face o placere fantastica să mănanc și sa gatesc. Nimic din tot ce am făcut acolo, nu a fost ușor însă totul a fost unic și cu o frumusețe aparte”,  a scris Sorana pe contul de Facebook.

Chiar dacă a fost greu, Sorana nu s-a gândit o clipă să renunțe la competiție. „Ce a fost important pentru mine să învăț, cred că am învățat. Nu aveți idee cat de importanta este libertatea. Chiar dacă aveam acest peisaj desprins din picturi, eram în permanență îngradiți. Din toate punctele de vedere. Rupți de realitate, de oamenii iubiți si duși intr-un loc unde desi ne aflam într-un concurs, trebuia să gasim o metoda de a ne înțelege. Unii am reusit, altii mai putin. Cu toate acestea, pe cat de mult mi-am dorit să mă întorc acasa, la fel de mult imi doream sa mai lupt. Am ales sa lupt pana la capat, pentru ca așa am fost educată. Niciodată nu ne este usor ori la îndemână să obținem ce ne dorim. Abandonul nu ne face câștigători și trebuie sa profitam de fiecare sansa pe care o aveam. M-am întors cu o groaza de povești iar multe dintre ele sunt extrem de frumoase. Am cunoscut oameni cu valori de viata extraordinare. Oameni frumosi prin simplitate și blândețea cuvantului. Sunt fericita că am avut ocazia sa lucrez cu o echipa atat de frumoasa cum a fost cea a producției Ferma Vedetelor. Va îmbrățișez cu drag și vă mulțumesc pentru fiecare clipă de neuitat. Wow, ce oameni frumosi sunteti! Iar pe voi, va pup cu tot dorul. Mulțumesc pentru mesaje și cuvintele frumoase. A fost o surpriză imensă. Sunt acasă. E perfect”,  a mai scris artista.