Soţul unei cântăreţe românce a murit într-un accident aviatic în Ungaria

Cantareata

Daniel Csaba Bereczki, un tânăr de 29 de ani din Timișoara, și-a pierdut viața, la sfârșitul săptămânii, într-un accident aviatic petrecut în Ungaria, în apropiere de Budapesta.

Soţul Ilei Stancu Bereczki, membră a formaţiei Cristocentric, o trupă de muzică foarte cunoscută în mediul evanghelic din România, a murit. Avionul de mici dimensiuni în care românul era singurul pasager s-a prăbuşit, în apropiere de Budapesta, vineri seară. Daniel Csaba Bereczki era inginer IT și soțul unei cunoscute cântărețe de muzică creștină, Ile Stancu Bereczk, Csaba fiind și el membru al trupei de muzică evanghelică din România, Cristocentric.

Dispariţia de pe radar a aparatului de zbor, la bordul căruia se aflau pilotul şi inginerul român pasager, a fost anunţată la aproximativ 20 de minute de la decolare. Autorităţile ungare au intervenit cu mai multe echipaje, precum şi un elicopter al Poliţiei.

Epava avionului a fost găsită de abia ieri dimineaţă, la aproximativ 12 ore de la prăbuşire. Atât pilotul, un croat, cât şi românul au murit pe loc. Tot ieri dimineaţă familia a fost informată de deces. În urma sa, a rămas un băieţel de un an şi jumătate. Conform familiei, procedurile de repatriere vor începe abia marţi, după Paştele Catolic, informează www.ziuaconstanta.ro.