Un gest banal i-a adus moartea lui FANE SPOITORU! Ce l-a costat viaţa pe temutul interlop

fane-spoitoru111

La doar o zi de când s-a stins din viaţă, câteva amănunte ies la iveală despre moartea interlopului Fane Spoitoru, care şi-ar fi găsit sfârşitul din propria vină.

Din câte se pare, Ion Titişor cunoscut şi drept Fane Spoitoru, şi-a găsit joi sfârşitul, într-un moment necugetat, când a ignorat complet sfaturile medicilor. Concret, fiind internat într-o clinică din Israel, acesta nu a ţinut cont de faptul că nu îi era indicat să îşi facă duş cu apă fierbinte. Cadrele medicale l-au sfătuit să nu se spele pe cap cu apă fierbinte, pentru că ar putea face un atac cerebral. Ceea ce s-a şi întâmplat la scurt timp după ce s-a trezit, în dimineaţa de joi şi a mers în cabina de duş. Câteva clipe mai târziu a acuzat dureri puternice de cap şi i-a rugat pe medicii de la clinica din Israel, acolo unde se afla de mai bine de o lună, să îi facă un masaj. Nici nu a apucat să se bucure de prea multă relaxare, că şi-a pierdut cunoştinţa, imediat având nevoie de aparate pentru a fi ţinut în viaţă.

După atacul cerebral, Fane Spoitoru a rămas câteva ore conectat la aparate, însă nu a mai putut fi salvat de către medici, iar aceştia l-au declarat mort în după-amiaza de joi.  În urmă cu o lună de zile, fostul şef al grupării interlope care a speriat în anii ’90 străzile Capitalei a plecat de urgenţă în Israel, fiind în stare gravă. Când părea să îşi mai revină, a ignorat complet sfatul medicilor şi şi-a provocat de unul singur sfârşitul.