VIDEO Declaraţia de dragoste care face furori pe internet: o tânără din Suceava i-a transmis un mesaj inedit fostului iubit

Declaratie

Sute de mii de români au fost impresionaţi de mesajul transmis de o tânără din Suceava iubitului care o părăsise cu câteva zile mai devreme. Declaraţia de dragoste a strâns aproape 30.000 de likeuri şi a fost distribuită de 2.500 de ori.

„Este ziua în care Dumnezeu mi-a facut cel mai frumos cadou, dar de care am aflat abia în ziua în care te-am cunoscut! Din păcate, ştim amândoi că relaţia noastră nu a fost una perfectă! Lumea rea a vrut să ne despartă şi a reuşit! Dar, cel mai important e că tot ea ne-a făcut să ne dăm seama că nu avem sens unul fără celalalt. Iubirea noastră nu s-a destrămat şi a crescut pe zi ce trece mai mult! (…) Să nu mai pleci niciodată! Te iubesc, Bibi!”, i-a transmis Ioana Agheorghiesei, o tânără din Suceava, iubitului ei, Răzvan Petrenciuc.

Ioana şi Răzvan s-au despărţit pe 1 octombrie. După două săptămâni, pe 16 octombrie, de ziua lui Răzvan, Ioana i-a transmis, pe Facebook, o inedită declaraţi de dragoste.

Tânăra a realizat, cu ajutorul unor prieteni, un videoclip în care, cu ajutorul unor cartoane, i-a transmis lui Răzvan un mesaj emoţionant. În doar câteva zile videoclipul a fost vizionat de peste 600.000 de ori, a fost apreciat de 29.000 de ori, a fost distribuit de 2.500 de ori şi a strâns sute de comentarii.

Iata videoclipul: