Andra a făcut show în avion şi a ridicat toţi pasagerii în picioare. La scurt timp după ce a fost postat pe Internet, clipul a devenit viral, informează RomâniaTV. Vedeta cântă chiar în cabina unui avion, la înălțime. Pasagerii s-au distrat alături de celebra cântăreață, care a avut și familia alături de ea.
Andra a făcut show în avion. Cântăreața a reușit să încingă atmosfera chiar și într-un avion. A cântat alături de pasageri, iar clipul a fost vizualizat şi apreciat de zeci de mii de oameni.
Andra a făcut show în avion
Artista i-a provocat pe pasagerii zborului București-Cluj să cânte alături de ea, iar ei au răspuns încântați la provocare. “Say Jesus” – cântă cu toții – Andra, Măruță, cei doi copii ai ei și chiar și Virgil Iantu şi Dan Bittman, care se află și ei în avion.
Fanii cântăreței au reacționat pe Instagram, după ce au văzut scena în care artista cântă în avion. Unii au felicitat-o, în timp ce alții au criticat-o pentru că nu a interpretat un cântec românesc.
“Andra, avea întârziere cumva avionul și făcuși divertisment, este ??? Că și eu am început să cânt de nervi după 4 ore întârziere, la naiba!/ Nu cred!!! Cât de tare!!! Cel mai cool zbooor!!!/ Cât de cool! Cu siguranță a fost un zbor memorabil pentru pasageri/ Ești superbă!”, sunt doar câteva dintre reacţii.
Andra, una dintre cântărețele favorite ale românilor, a postat un videoclip emoționant pe YouTube, în pragul sărbătorilor de iarnă.