Pepe este unul dintre cei mai iubiți artiști din România, are o familie frumoasă și o carieră așa cum a visat. Însă, puțini sunt cei care știu ce meserii a avut acesta, înainte de a deveni celebru.
„Am filmat pe la nunți și alte petreceri private, am fost ospătar, vânzător de haine și de cafea.
Apasă pe banner pentru a accesa oferta.
Niciodată nu mi-a fost rușine și sper ca, atunci când voi avea un copil, să fie și el la fel de ambițios”, a declarat Pepe în urmă cu ceva timp.
Brățara pe care Pepe nu o dă niciodată jos de la mână
Atunci când vine vorba de obiecte cu valoare sentimentală, Pepe mărturisește că are o brățară, pe care o poartă permanent la mână.
pepe-inainte-sa-devina-celebru
„Brăţara este realizată din aur alb cu diamante negre şi albe. Am zis să comand doar o bijuterie, una şi bună. Am simţit nevoia să am o piesă valoroasă, cu numele fetiţelor mele, Maria şi Alexandra Rosa. Nu o dau niciodată jos de la mână.
Am comandat-o în luna mai şi speram că va fi gata în iulie, de ziua mea, însă a fost un model complex, aşa că am primit-o zilele trecute. A fost decizia mea, pentru că am avut de ales din alte 5 variante de modele, sunt tare mândru de ea. A ieşit aşa cum mi-am dorit”, a declarat Pepe în urmă cu ceva timp.