În relația lui Katy Perry și Orlando Bloom nu au fost întotdeauna curcubee și soare.
Vedetele care sunt acum logodite și își așteaptă primul copil împreună, au început să se întâlnească în anul 2016. Cântăreața, în vârstă de 35 de ani, a vorbit recent cu un reporter Apple Music și a discutat despre relație.
Apasă pe banner pentru a accesa oferta.
„Puteți auzi chiar și în Champagne Problems, care este o melodie de pe albumul meu, că nu ne înțelegem mereu pe cât de îndrăgostiți suntem. Am trecut printr-un infern. Am ajuns până la cele mai urâte conversații și am revenit apoi la cele frumoase și chiar despre asta este și piesa Witness: „Dacă l-aș pierde tot azi, ai rămâne? Ai putea să cobori cu mine și să te întorci?”, spune artista.
Ea și Bloom s-au „împăcat” după necazurile prin care au trecut, iar lucrurile stau mai bine acum pe măsură ce își fac mai multe angajamente unul față de celălalt.
„Am testat deja asta. Să știți mereu că sinele vostru superior știe întotdeauna. Sinele vostru superior știe întotdeauna ceea ce spuneți în inconștiență. Trebuie să faci o alegere în fiecare zi să fii într-o relație și să lucrezi din greu cu tine. Asta se reflectă atât de intens. Și el face același lucru, construim împreună.”, spune Katy.
Introdu adresa de email si telefonul si invarte roata.
Reguli de joc